„Asta e mentalitate, frate!” Florin Caramavrov scrie după România – Anglia 4-2, la Euro 2019

  • Publicat:
  • Actualizat:

Nebunia România! 4-2 cu Anglia la Campionatul European, rezultat fenomenal, unul dintre cel mai mari rezultate din istoria fotbalului românesc.

Asta e mentalitate, frate! Să alergi până la epuizare, să lupți cu toate puterile un meci întreg, de la început până la sfârșit, să-ți dai sufletul pe teren, să crezi în victorie chiar atunci când ești înghesuit minute bune de o echipă mult mai bine cotată. Să o iei de la capăt, chiar dacă ești egalat de două ori! Să nu-ți fie frică de niște adversari de zeci de milioane de euro.

Au fost și multe minusuri, dar modul în care am renăscut, ne-am regenerat, am marcat și am învins este incredibil.

Ionuț Radu a zburat între bare, Manea și Ștefan au acoperit toată porțiunea de teren pe care au jucat, Cicâldău și Băluță au alergat fantastic, au recuperat la mijloc și au pistonat spre atac.

Hagi e extraordinar, îmi pare mai cerebral decât tatăl lui. Gândește, simte jocul, trage la poartă, driblează, marchează. E un jucător complet, chiar merită să meargă într-un campionat important.

Pușcaș are forță, protejează excelent balonul, e un golgheter pur-sânge, iar Florinel e surpriza, a intrat cu un tupeu de mare fotbalist și a rezolvat meciul cu un penalty scos și două goluri, ultimul fenomenal.

Și mai avem și antrenor. Un antrenor care simte jocul, simte echipa, simte schimbările, știe să mobilizeze, să încurajeze, e parte din echipă, așa cum trebuie să fie.

Dar cel mai mult îmi place spiritul acestei echipe. I-am văzut pe ai noștri căzând și ridicându-se, i-am văzut cum se încurajează, le-am simțit răutatea pozitivă și faptul că nu se simt deloc inferiori unor jucători care evoluează în campionatul ce a dat toate cele 4 finaliste de anul ăsta în Champions League și în Europa League.

Am avut și noroc, dar și ei au avut noroc când ai noștri au ratat 4 ocazii în prima repriză. Dar fără noroc nu poți realiza nimic. Norocul ți-l faci și cu mâna ta. Dacă n-am fi înscris de patru ori, n-am mai fi vorbit de noroc. Am marcat de 8 ori împotriva Croației și Angliei! Aici nu mai e vorba de noroc, ci de valoare și de încredere.

E senzațională această echipă. Ziceam data trecută că toți băieții merită să joace la naționala mare, acum sunt și mai convins, chiar dacă tinerii noștri mai fac și erori, de plasament, de poziționare în teren, greșesc pase simple sau fac un marcaj larg.

Viitorul e al lor. Hai România!

Nebunia România!

 

Florin CARAMAVROV / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
TOP vedete în costume de baie prea mici, prea mulate sau prea transparente. GALERIE FOTO INCENDIARĂ
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
”Cel mai slab jucător din istoria lui FC Botoșani” poate deveni campion la finalul lunii
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
Medicii de la Spitalul Foişor aruncă bomba! Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele ore sunt critice
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata, îmi ajunge
Ion Ţiriac a trecut fără ezitare peste cuvântul fiicei sale şi nu i-a îndeplinit dorinţa: Nu am mai putut. Gata,…
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au devenit părinți 😲
Soția lui Cristi Tănase a obținut ordin de protecție împotriva fostului fotbalist, la 2 luni de când cei doi au…
Statul plăteşte câte 15.000 de lei. Românii ce vor primi cele 2 vouchere. E urgent
Statul plăteşte câte 15.000 de lei. Românii ce vor primi cele 2 vouchere. E urgent
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Povestea construirii primului autoturism românesc, Dacia. Nicolae Ceaușescu: „Perfectă pentru idioţi!“ VIDEO
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Jorginho nu-şi imaginează Arsenal fără Arteta. ”A creat ceva special”, spune mijlocaşul ”tunarilor”
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică. Ce este vietatea înspăimântătoare
×